De ce nu a fost
mediatizata recenta revolutie pasnica a islandezilor?
informatia e libera pe net
Stiati de revolutia pasnica a islandezilor care s-a
desfasurat in ultimii 5 ani? Daca nu, asta este pentru ca nu s-a vorbit
vreodata despre acest subiect nici la televizor si nici in alte medii de
comunicare oficiale. Ca sa fi aflat despre eveniment ar fi trebuit sa accesezi
pagina de Internet corecta sau sa fii pe pagina de Facebook corecta. De ce se intampla lucrurile in acest
mod? De ce se tine secret ceva atat de monumental?
Mai intai ar trebui sa discutam ce anume s-a intamplat in timpul acestei
revolutii, apoi va deveni mai clar de ce nu a aparut vreodata la stirile
televizate.
S-a intamplat in timpul unei
framantari financiare deosebite la nivel mondial, iar stirile despre bancile
din toata lumea care primeau ajutoare financiare masive pentru a stinge sau
minimiza revoltele populare erau peste tot la televizor. Povestea Islandei este
diferita pentru ca nu a existat acest fenomen de intimidare a revoltelor, in
schimb masele au luat atitudine si s-au revoltat. Iata motivul pentru care nu
s-a dat la stiri nimic, nicaieri. Daca restul lumii ar fi aflat ca poporul a
castigat, ar fi putut sa inceapa sa aiba idei.
In timpul dezastrului financiar din 2008 si 2009, populatia islandeza a fortat
guvernul si bancile sa se retraga. Cum au reusit acest lucru? Prin metode pasnice.
Urmatoarele informatii rezuma care sunt pasii pe care i-au intreprins intr-un
proces care a durat mai multi ani si care a inceput prin constientizarea
faptului ca asa nu se mai poate.
2008- Principala banca a Islandei este nationalizata. Krona, moneda nationala
islandeza se devalorizeaza si bursa se prabuseste. Tara se afla in faliment.
2008- Cetatenii se revolta in fata Parlamentului si reusesc sa obtina demisia
primului ministru si a guvernului in functie. Se organizeaza noi alegeri. Cu
toate astea, tara inca este intr-o situatie economica dificila. Intra in
vigoare o hotarare a Parlamentului prin care poporul islandez plateste lunar,
in urmatorii 15 ani, o datorie de 3 milioane si jumatate de euro catre Marea
Britanie si Olanda, cu o dobanda de 5.5%.
2010- Islandezii ies din nou in strada cerand un referendum (cu privire la
plata datoriei externe, n. tr.). In ianuarie 2010, presedintele islandez refuza
sa aprobe horararea Parlamentului, in schimb anunta organizarea unui vot
popular pe aceasta tema. In martie, prin intermediul referendumului, 93% din
populatia islandeza isi exprima refuzul de a plati datoria. Intre timp,
oficiali ai guvernului initiaza o investigatie pentru a-i deferi justitiei pe
cei responsabili de aceasta criza. Mai multi bancheri si reprezentanti ai
executivului sunt arestati. Interpol-ul da o dispozitie prin care cei implicati
sunt fortati sa paraseasca Islanda.
Se convoaca o adunare pentru a redacta o noua constitutie, bazata pe modelul
celei din Danemarca, pentru a evita capcanele indatorarii prin imprumuturile
externe. Din cei 522 de candidati sunt alesi 25 de cetateni- fara nicio
afiliere politica. Singura calificare necesara depunerii candidaturii sunt
maturitatea si sprijinul a 30 de persoane. Adunarea constitutionala incepe in
februarie 2011 si se materializeaza in asa-numita "carta magna" din
prezent care contine recomandari ale mai multor adunari organizate prin tara.
In ultima instanta, ea trebuie sa fie aprobata atat de Parlamentul actual cat
si de cel creat la urmatoarele alegeri legislative.
Foarte interesanta povestea, nu-i asa? Aproape ca se poate intrevedea in acest
moment motivul pentru care nu a ajuns pe prima pagina nicaieri, si nici nu s-a
dat la radio sau la televiziune. Imaginati-va cum ar fi sa vedeti acesta stire
de mai multe ori in fiecare zi, oriunde traiti in acesta lume, nu credeti ca
oamenilor le-ar veni idei? Poate chiar ar incerca sa faca la fel? Cu siguranta.
Intotdeauna exista subiecte care sunt scoase in fata- crime, teroare, violenta,
succese ale guvernului, escrocherii medicale si informatii false, dar niciodata
nu auzim de evenimente care ar putea fi amenintatoare pentru sistem.
Un alt factor cheie al acestei revolutii pe care trebuie sa-l observam este ca
nu a provenit dintr-un loc al violentei, al varsarii de sange sau al terorii.
Nu s-a luptat nimeni si nici arme nu s-au folosit! Pur si simplu s-au adunat
laolalta cetatenii si au rezolvat problemele. Acest lucru il poate face oricine
din aceasta lume, doar ca nu crede ca este posibil. Umanitatea a fost in asa
fel programata incat sa nu aiba incredere in asa ceva. Auzim mereu despre
nevoia noastra de a fi guvernati, exista prea multi oameni nebuni, avem nevoie
de un frate mai mare care sa tina lucrurile sub control. Adevarul este ca, fara
limite si anumite reguli pe care le foloseste sistemul, am fi oameni mult mai
pasnici pentru ca nu ar trebui sa ne comportam ca si cum ar trebui mereu sa
supravietuim. Acum, nu doresc sa afirm ca doar sistemul este de vina, deoarece
nu este asa, programarea noastra ca specie este de asemenea foarte
predominanta, in ceea ce priveste ce am fost invatati si ce credem despre noi
insine. Sunt aici doar pentru a afirma ca aceasta programare poate fi
contracarata, iar constiinta noastra de sine poate fi schimbata si chiar se
schimba.
De asemenea, cred ca este un pas urias sa vedem cum Islanda a utilizat metode
noi de a-si schimba conducatorii. Cineva care este un adult si are sustinerea a
macar 30 de persoane poate conduce. Acest lucru este extraordinar, deoarece singurul
motiv pentru care politicienii nostri de astazi au la baza o anumita educatie
este pentru ca elitele au nevoie sa stie ca acesti oameni sunt programati sa
repete acest sistem. In mod general acesti oameni trebuie sa fie afiliati si
unor corporatii astfel incat sa poata fi controlati financiar.
Acum Islanda face formalitatile pentru a pune sub acuzare pe unii dintre cei
mai puternici fosti bancheri ai lor, iar procurorul islandez care se ocupa in
mod special de acest lucru ar putea pune sub acuzare in jur de 90 de persoane.
Intre timp, peste 200 de persoane, inclusiv fostul director executiv al celor
mai mari trei banci islandeze sunt condamnati deja pentru activitatile lor.
Desi nu prea sunt de acord cu factorul justitie, inteleg ca acesti pasi sunt
considerati cei mai potriviti pentru a fi utilizati in aceste cazuri.
Sa speram ca modelul islandez va fi preluat de catre cat mai multe tari din
intreaga lume!
Autor: Joe Martino
Traducerea: Alina Stredie
Cum s-a transformat Islanda din coşmar în succesul Europei
30 noiembrie 2011, 21:47
Din statul care a trecut prin
una dintre cele mai abrupte prăbuşiri din lume, Islanda a devenit acum ţara cu
una dintre cele mai rapide creşteri economice din Europa.
În urmă cu trei ani, în octombrie
2008, Islanda devenea prima ţară europeană care intra în criză. Sistemul bancar s-a prăbuşit,
trăgând după el întreaga economie naţională. Acum, în timp ce Uniunea Europeană
se luptă să găsească o soluţie pentru a opri extinderea crizei datoriilor de
stat din zona euro, Islanda a revenit la creştere economică (estimată la 3%
pentru 2011), rata şomajului scade, la fel şi costurile de împrumut ale
statului.
Sistem bancar cât 11 PIB-uri
În timp ce state europene mari precum Portugalia şi Grecia sunt retrogradate de
agenţiile de rating la categoria „junk", perspectiva ratingului acordat
Islandei de către Standard & Poor's a fost modificată de la „negativă"
la „stabilă". Totul prin aplicarea strategiilor „de manual" pe timp
de criză, spun economiştii.
La sfârşitul anilor '90, islandezii au decis că vor să-şi dezvolte economia cu
ajutorul sistemului bancar. Zis şi făcut! S-au uitat către Elveţia şi
Luxemburg, şi-au privatizat sistemul bancar şi, cu sprijin puternic din partea
statului, acesta a ajuns să deţină active cu o valoare de 11 ori mai mare decât
Produsul Intern Brut al ţării (care s-a ridicat, în 2007, la aproximativ 12
miliarde de dolari).
Au „uitat" însă să organizeze şi un sistem eficient de reglementare, iar
asta i-a costat, în final, întregul sistem. Băncile s-au afundat într-un vârtej
de practici neortodoxe, împrumutându-se masiv una pe alta. Instituţiile
financiare din UE rămâneau reticente faţă de grupurile bancare islandeze, aşa
că acestea din urmă au început să se confrunte cu o lipsă acută de lichidităţi.
Atunci au început să ofere unele
dintre cele mai ridicate dobânzi din Europa (de până la 10%) pentru a atrage
cât mai multe depozite personale. Totul a funcţionat o perioadă. 400.000 de
cetăţeni britanici şi olandezi şi-au deschis conturi de economii la Icesave,
cea mai mare bancă a ţării. Dezechilibrele din sistemul islandez erau însă atât
de mari încât, la doar câteva săptămâni după ce gigantul bancar american Lehman
Brothers a intrat în faliment, principalele trei bănci din ţară au ajuns în
pragul colapsului şi au fost naţionalizate.
Inflaţie de 17,1%
Guvernul de la Reykjavik a preferat să lase băncile să intre în faliment şi să
nu-şi plătească datoriile decât să le salveze cu banii contribuabililor. Însă,
odată cu băncile s-a prăbuşit şi moneda naţională, coroana islandeză. Cum mica
insulă din Atlantic se bazează pe importuri pentru aproape toate bunurile - de
la alimente la materiale de construcţii - toate preţurile au explodat. Inflaţia
a atins un prag-record de 17,1% în noiembrie 2008. Mai mult, cum populaţia
fusese încurajată să se împrumute (mai ales în valută), islandezii s-au trezit
peste noapte cu credite de două sau chiar de trei ori mai mari. Din cauza
creditelor, multe firme au intrat în faliment. Rata şomajului a crescut,
salariile au scăzut, veniturile statului s-au redus şi cheltuielile cu
beneficiile sociale au crescut.
A urmat apoi un împrumut de urgenţă de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) în
valoare de 2,1 miliarde de dolari, care a mers exclusiv către controlarea
cursului. Politicienii au decis să permită o depreciere controlată a coroanei.
În acelaşi timp, aceştia au hotărât să ridice un zid de protecţie în jurul
beneficiilor sociale, care nu au fost afectate de măsurile de austeritate.
Totodată, taxele şi impozitele au fost micşorate pentru cei cu venituri mici şi
majorate pentru cei cu venituri ridicate.
"Revenirea economică a Islandei arată avantajele de a nu fi în zona
euro.''
Paul Krugman
laureat Nobel pentru Economie
Fără intervenţia FMI
Pentru că banii de la FMI au mers exclusiv către controlarea cursului,
creditorul internaţional n-a avut niciun cuvânt de spus în strategia anticriză
a guvernului. Acesta a ales să lase băncile să dea faliment şi să consolideze
sistemul de beneficii sociale.
Politicienii vor ca populaţia să plătească. Islandezii spun „Nu!"
Britanicii şi olandezii se numără printre cei mai mari păgubiţi de pe urma
prăbuşirii sistemului bancar islandez. Fonduri de pensii din cele două ţări investiseră
masiv în Icesave, cea mai mare bancă din Islanda, care a dat faliment. Guvernul
şi Parlamentul de la Reykjavik au aprobat în mai multe rânduri planuri de
rambursare a acestor fonduri către cele două ţări.
Populaţia le-a respins însă de fiecare dată printr-o majoritate covârşitoare la
referendumurile organizate în acest sens. Până la urmă, problema a fost
înaintată Curţii de Justiţie a Asociaţiei Europene de Liber Schimb (EFTA), o
instanţă internaţională sub jurisdicţia căreia intră toţi membrii EFTA. Aceasta
a decis că Islanda trebuie să plătească datoriile începând cu 2016 şi până în
2046, cu o dobândă anuală de 3%. Parlamentul islandez nu recunoaşte însă
decizia.
Între timp, strategia de ieşire
din criză pare să dea roade. Deprecierea masivă a coroanei a ajutat Reykjavik
să devină acum unul dintre cele mai aglomerate oraşe europene, notează
jurnaliştii BBC. „În timp ce toată lumea salva de urgenţă bancherii şi forţa
populaţia să plătească pentru asta, Islanda şi-a lăsat băncile să dea faliment
şi chiar a consolidat plasa de beneficii sociale", notează Paul Krugman,
laureat al Premiului Nobel pentru Economie, într-un editorial publicat în „The
New York Times".
Creştere economică de 3% în 2011
„Revenirea economică a Islandei arată avantajele de a nu fi în zona euro",
continuă acesta. Rata şomajului rămâne ridicată, la 7%, însă a început să
scadă. Inflaţia a ajuns la 6%, iar economia a trecut de la o contracţie de 10%
în 2009 la o creştere de estimată la 3% în 2011. Comparativ, media creşterii economice
în UE a fost de 0,2% în cel de-al treilea trimestru al acestui an. Situaţia
Islandei nu poate fi însă comparată cu actuala criză prin care trece UE,
avertizează analiştii. „În timp ce Islanda s-a confruntat cu o criză bancară
din cauza extinderii sectorului, Europa trece acum printr-o criză bancară
cauzată de datoriile de stat", explică Jon Bjarki Bentsson, analist la
banca Islandbanki.
Primul premier doborât şi judecat din cauza crizei
Fostul premier islandez Geir Haarde este primul şef de guvern care şi-a pierdut
funcţia din cauza crizei. În ianuarie 2009, la doar câteva luni de la
izbucnirea crizei, a fost forţat să accepte organizarea de alegeri legislative
anticipate. Atunci când acestea au avut loc, în aprilie, a fost înlocuit de
Johanna Sigurdardottir. Apoi, în septembrie 2011, Haarde a devenit şi primul
politician care răspunde în faţa tribunalului pentru eşecul de a proteja ţara
de criză. Acesta este
acuzat că ştia de dezechilibrele din sistemul bancar, dar a ales să nu
acţioneze.
Încă
din secolul trecut marea majoritate a americanilor a visat să spună NU
criminalilor bancheri corupţi conduşi de familiile Rothschild şi Rockefeller,
dar nimeni nu a îndrăznit să o facă. De ce? Dacă numai jumătate din naţiunea americană şi 1% din cei
care plătesc taxe şi impozite ar fi spus “AJUNGE!”, atunci guvernul s-ar fi
schimbat. De ce este oare atât de greu pentru unii oameni să înţeleagă că
printr-un simplu REFUZ de a plăti taxele către un sistem corupt se poate obţine
mult mai mult decât prin violenţă? Cu
alte cuvinte, URMĂREŞTE SĂ DESCOPERI
UNDE AJUNG BANII TĂI! E chiar atât de greu? Adevărul în această privinţă este că doar islandezii au
fost în stare să o facă… deocamdată. Nu numai că au reuşit să
răstoarne un guvern corupt până în măduva oaselor, dar au pus bazele unei
Constituţii corecte care va asigura că toate aceste dezastre naţionale nu vor
mai putea să se repete niciodată. Dar asta nu e totul… Cea mai bună veste abia acum urmează!
Ei
bine, islandezii AU ARESTAT DEJA pe toţi bancherii supuşi lui Rothschild şi
Rockefeller, care s-a dovedit că sunt răspunzători de haosul şi prăbuşirea
economică a Islandei. Săptămâna trecută, 9 persoane au fost arestate în
Reykjavik şi Londra pentru fapte de criminalitate financiară care au determinat
prăbuşirea economică a Islandei în anul 2008, criza profundă care a făcut să
apară o REACŢIE PUBLICĂ FĂRĂ PRECEDENT care schimbă destinul ţării. În Islanda
se desfăşoară o REVOLUŢIE FĂRĂ ARME, ţara cu cea mai veche democraţie (anul
930), şi ai cărei cetăţeni au reuşit să impună schimbări fundamentale (nu doar
de faţadă) prin demonstraţii ferme. Dar de ce oare restul ţărilor occidentale
nu au auzit nimic despre asta?
Mass-media
oficială occidentală este sub controlul Cabalei criminale, aşa că nu e de mirare
că există această cenzură strictă. La presiunea cetăţenilor islandezi, nu numai
că guvernul a demisionat, dar s-a demarat elaborarea unui proiect pentru noua
Constituţie, iar acum se începe procesul penal prin care bancherii vinovaţi de
declinul economic al ţării vor fi puşi sub acuzare. Acest proces revoluţionar
liniştit, fără violenţă, îşi are originile în anul 2008 când guvernul islandez
a decis să NAŢIONALIZEZE cele mai mari 3 bănci din ţară (Landsbanki, Kaupthing
şi Glitnir) ai căror clienţi erau în principal englezi şi americani. După
această măsură, moneda locală (krona) s-a devalorizat puternic, iar bursa
financiară islandeză a fost închisă temporar atunci când scăderea ajunsese la
76 %.
Islanda
devenise falimentară, şi pentru a salva situaţia FMI a oferit 2,1 miliarde USD,
iar ţările nordice au oferit în plus 2,5 miliarde USD. În timp ce băncile şi
autorităţile căutau soluţii la situaţia economică dezastruoasă a Islandei,
cetăţenii islandezi au ieşit în stradă şi au manifestat paşnic zeci de zile în
şir în faţa Parlamentului Islandei, astfel că primul ministru Geir Haarde a
demisionat. Cetăţenii au cerut în plus alegeri anticipate, şi au reuşit! În
luna aprilie 2012 a fost aleasă o coaliţie de guvernământ, formată din Alianţa
Social Democrată şi Mişcarea Verde de stânga, iar prim ministru a fost numit
Johanna Siguroardottir. Pe parcursul anului 2009, economia Islandei a continuat
să fie într-o stare precară, dar Parlamentul a propus ca ţara să plătească
Angliei şi Olandei suma de 3,5 miliarde de EURO, eşalonata pe 15 ani, la o
dobândă de 5,5 % !!! Această propunere a aprins din nou scânteia populară în
Islanda, oamenii s-au întors pe străzi cerând ca această decizie să fie supusă
unui referendum.
În
martie 2010, acest referendum a avut loc şi 93 % din populaţia Islandei a
REFUZAT să plătească datoria în condiţiile propuse. Asta a determinat
creditorii să îşi regândească strategia şi să o îmbunătăţească, oferind o rată
de numai 3 % şi eşalonarea pe o perioadă de 37 de ani. Ei bine, nici asta nu a
mers. Actualul Preşedinte al Islandei, văzând că Parlamentul aprobase
propunerea cu o marjă foarte mică de voturi, a decis luna trecută să nu o
ratifice, şi a chemat poporul islandez din nou la referendum pentru ca oamenii
să aibă ultimul cuvânt.
Bancherii tremură de frică
Revenind
la situaţia tensionată din anul 2010, în timp ce islandezii refuzau să-şi
plătească datoriile către rechinii financiari fără să fie consultaţi, coaliţia
de guvernare a lansat o investigare financiară care să determine
responsabilităţile legale pentru criza economică brutală ce a afectat ţara,
astfel că a arestat deja câţiva bancheri şi directori executivi care erau
implicaţi în operaţiuni financiare de mare risc. Între timp, Interpolul a emis un mandat de
arestare internaţional pe numele lui Sigurdur Einarsson, fostul preşedinte al
uneia dintre bănci. Această situaţie a făcut ca bancherii şi directorii
speriaţi să părăsească ţara în masă, ca şobolanii. În acest context de criză, a
fost aleasă o adunare care să pună bazele unei noi Constituţii care să reflecte
lecţiile învăţate şi să o înlocuiască pe cea în funcţiune, fiind inspirată de
Constituţia Daneză.
Pentru
asta, în loc să apeleze la experţi şi politicieni, Islanda a decis să apeleze
direct la popor, din moment ce poporul are putere asupra legii, şi nu invers. Mai mult de 500 de islandezi s-au
prezentat ca şi candidaţi pentru a participa în acest exerciţiu de DEMOCRAŢIE
DIRECTĂ şi a scrie o nouă Constituţie. Au fost aleşi 25 dintre ei, fără niciun
fel de afiliere politică, printre aceştia fiind studenţi, avocaţi, jurnalişti,
fermieri şi sindicalişti. Una dintre prevederile importante ale acestei noi
Constituţii va fi protejarea expresă a libertăţii de informare şi de expresie,
având numele de Iniţiativa Mediei Moderne Islandeze (IMMI), o lege care are
scopul să facă din Islanda un paradis pentru jurnalismul de investigaţie,
pentru libertatea de informare, în care sursele, jurnaliştii şi furnizorii de
internet care găzduiesc site-uri de ştiri, sunt protejaţi prin această lege.
Oamenii, din nou, vor decide viitorul Islandei, în timp ce politicienii şi
bancherii vor privi de pe margine transformarea acestei naţiuni.
Islanda este un exemplu curajos pentru toate naţiunile lumii!
| primit pe mail
Cum vânează
Islanda vinovaţii pentru criză (Le Monde,
Paris)
La Londra, Barclays a falsificat dobânzile împrumuturilor dintre bănci. La
Madrid, Bankia şi-ar fi manipulat conturile pentru a intra la Bursă. Cum pot fi
obligate băncile care greşesc să dea socoteală? În Islanda, a fost numită o
echipa de anchetatori care îi caută pe fraudatori pentru a-i aduce în faţa
justiţiei. Extrase.
Înainte
de criza economică, Olafur Hauksson era comisar de poliţie în Akranes, un mic
port de 6 500 de locuitori la capătul unei peninsule îngheţate, la circa
cincizeci de kilometri de Reykjavik. Din ianuarie 2009, el îi urmăreşte şi
aduce în faţa justiţiei pe cei care au jucat un rol în prăbuşirea economică a
ţării, în 2008.
La
sfârşitul verii 2008, balonul imobiliar islandez explodează, consecinţă a
crizei subprime din SUA. La două săptămâni după căderea băncii Lehman Brothers,
cele trei bănci principale ale ţării, a căror valoare reprezintă 923% din PIB,
se prăbuşesc. Mica insulă este prinsă în vârtejul crizei, coroana islandeză se
scufundă, şi nicio intervenţie nu-i poate influenţa cursul. Pe 6 octombrie
2008, în direct la televiziunea naţională, primul ministru al vremii respective
îşi încheie discursul rugându-se lui Dumnezeu să “salveze Islanda“.
De la
acea dată fatidică, Islanda a trăit zile tulburi. În 2009, islandezii, totuşi
novici în demonstraţii sociale, îşi strigă mânia împotriva politicienilor şi
acestor “neo-vikingi” ai finanţelor care i-au înşelat. “Revoluţia
cratiţelor” a condus la demisia Parlamentului şi a guvernului conservator.
Printre cererile acestei mişcări se numără
trimiterea în judecată a celor care au profitat de situaţia economică şi care
au împins Islanda în prăpastia economică. Alegerile legislative anticipate au adus stânga la putere. Noul
prim-ministru, Johanna Sigurdardottir, vrea să numească rapid un procuror
special pentru a ancheta cauzele crizei. Dar candidaţii nu se îmbulzesc la
acest post.
Noi metode de urmărire
Olafur
Hauksson, izolat în micul său comisariat de provincie, are meritul de a nu avea
nicio legătură cu această elită acuzată de a fi împins insula spre faliment. În ciuda lipsei sale de experienţă
în materie de justiţie economică, el este singurul care s-a propus pentru post.
Mai mult de trei ani după numirea sa, el însuşi recunoaşte, “că a început
doar de curând să se simtă bine în această funcţie“. Iniţial în fruntea
unei echipe de cinci persoane, el conduce acum peste o sută de colaboratori.
Sarcina
lor este dublă: “Pe de o parte, trebuie să anchetăm toate suspiciunile de
fraudă şi delicte comise înainte de 2009, pe de altă parte, demarăm noi-înşine
procese împotriva presupuşilor făptaşi“. O metodă “complet nouă“,
care permite anchetatorilor să “urmărească dosarele“, şi justiţiei să
“cunoască pe de rost cazurile“. O condiţie indispensabilă “pentru a putea înfrunta foarte pregătiţii
avocaţi ai apărării“.
Pentru
a facilita misiunea procurorului, guvernul a făcut modificări legislative privind
secretul bancar. “Astăzi avem acces la toate informaţiile, fără nicio
obiecţie posibilă“, spune Olafur Hauksson. Suspiciunea de fraudă bancară,
delictele de iniţiere (utilizarea de informatii privilegiate pentru obtinerea
de profituri financiare), escrocherie, uzurpări de identitate profesională,
deturnări de fonduri, anchetele sunt variate, şi cele trei – în curând patru –
camere de interogare sunt tot timpul pline. Procurorul afirmă că
lucrează astăzi pe “vreo sută de dosare prioritare“.
Majoritatea persoanelor ţintite sunt foşti
responsabili din sectorul financiar, membri ai consiliilor de administraţie ale
băncilor înainte de criză. Islandezi care au ales adeseori să se exileze în
ţări străine – în special în Luxemburg – pentru a-şi continua carierele. O împrăştiere care complică sarcina
echipei de procurori a lui Hauksson.
Dar
aceştia înmulţesc percheziţiile şi echipa nu ezită să urmărească pistele
anchetelor în filialele din străinătate ale băncilor islandeze, inclusiv pe
lângă cetăţeni străini. “Avem o deplină cooperare internaţională“,
subliniază Olafur Hauksson.
Până
în prezent, au fost deja pronunţate câteva condamnări. Doi foşti directori ai
băncii Byr, primii care au fost judecaţi, au fost condamnaţi la patru ani şi
jumătate de închisoare. Fostul director de cabinet al ministrului de finanţe
din momentul crizei, Baldur Gudlaugsson, a fost condamnat pentru delict de
iniţiere la doi ani de închisoare.
În aşteptarea sentinţelor
Mai recent, Sigurdur Einarsson, fost preşedinte
al băncii Kaupthing, a fost condamnat să restituie băncii 500 milioane de
coroane – circa 3.2 milioane de euro – şi toate activele sale au fost
îngheţate.
Alţii îşi aşteaptă procesele. Jon Thorsteinn
Oddleifsson, fostul trezorier al băncii Landsbanki, îşi va cunoaşte în curând
soarta, ca şi Làrus Welding, fost director general al băncii Glitnir.
Activitatea lui Olafur Hauksson naşte critici
înflăcărate în rândul populaţiei. “Ştim că toate privirile sunt aţintite
asupra noastră, că nu trebuie să eşuăm“, spune el, dar “a grăbi lucrurile
ar conduce invariabil la greşeli şi în climatul actual, cu atâta neîncredere
faţă de instituţii din partea islandezilor, trebuie mai mult ca niciodată să
fim ireproşabili“.
Greu
de a fi “ireproşabil” într-o societate în care practicile dubioase au
fost mult timp o regulă. În
mai, doi membri ai echipei procurorului au vândut informaţii pentru 30 de
milioane de coroane (191 000 euro) unui destinatar misterios. Aceşti doi
foşti poliţişti lucrau pe dosarul Sjovar/Milestone, o companie de asigurări în care
Banca Centrală islandeză investise înainte de a-şi ceda acţiunile pentru o sumă
mai mică. Acuzaţi de încălcarea confidenţialităţii funcţiei lor, cei doi au
fost suspendaţi şi scoşi cu forţa la pensie.
“Epurarea”
sistemului financiar islandez, cum îi place lui Olafur Hauksson să spună, nu se
va face imediat. Procurorul mizează pe un sfârşit de misiune în 2015, dar speră
că Islanda, a cărei economie a recuperat treptat, va putea într-o bună zi “să
privească în urmă şi să fie mândră de a fi tras învăţături bune din trecut“.
