Monday, May 11, 2009

Mai mult decat terapii naturiste si bioenergie



Inginerul Valeriu POPA, născut la data de 4 iunie 1924, în comuna Dioşti, judeţul Dolj, este un deschizător de drum în domeniul bioenergeticii umane şi al naturismului din ţara noastră. Având manifestări aparte încă din copilărie, la vârsta de 4 ani punea următoarele întrebări: "De ce este paznic la vie?", "De ce este armată când spui cuvântul OM?", "Cine este omul, de unde vine şi unde merge?". Eliberat de prejudecăţi şi de dogme, dar principial, dl. Popa a fost un spirit deschis spre acumularea cunoştinţelor din toate domeniile de activitate care îl pot ajuta să fie mai bun, să se autocunoască mai bine, pe drumul desăvârşirii de sine. Mereu preocupat de enigmele vieţii, este unul dintre puţinii oameni care îşi pot susţine convingerile şi afirmaţiile cu probe materiale, cu fapte ce nu pot fi contestate de nici un om de bună credinţă.
Aceste regimuri medicament, vin in ajutorul celor suferinzi impulsionandu-i si pe cei sanatosi sa se apere de boala. Ele reprezinta un indemn spre a ne apropia de natura, de a ne adapta unui nou mod de viata -cel naturist- si de a renunta la vechile obisnuinte.
Cei care sincer vor sa obtina rezultate favorabile in prevenirea si redobandirea echilibrata a sanatatii, trebuie sa respecte urmatoarele:
- Nu trebuie sa mai fumeze nici bolnavul, nici membri familiei sau cei care ingrijesc pacientul.
- Nu trebuie sa consume intoxicante.
- Nu trebuie sa consume alcool.
- Trebuie sa aiba dantura buna, altfel nu pot mesteca bine alimentele crude; digestia incepe de la privit, miros, auz si apoi, printr-o mestecare corecta alimentele trebuie baute, lichidele mancate; fiecare bol alimentar, trebuie mestecat de 30-50 de ori. Deci, nu uitati: stomacul nu are dinti!
- Trebuie sa se doarma natural, nu cu tranchilizante.
- Trebuie sa se invete sa se respire, sa se lucreze si sa se locuiasca in aer neviciat.(Evitati sa va desfasurati activitatea in birouri in care se fumeaza).
- Miscarea este viata.
- Evitati sedentarismul si statul orelor in pat in afara orelor de somn.
- Somnul cel mai odihnitor este intre 20.00 si 1.00 noaptea.
- Evitati lucrarile de orice fel si mai ales discutiile negative in timpul mesei.
- Trebuie sa se practice automasajul, autopresopunctura (nu masajul).
Masajul poate fi folosit in cazuri extreme cand bolnavul nu-l poate practica si de persoane compatibile cu el.(Se incearca mai multe persoane si se va alege cea in urma careia bolnavul se simte cel mai bine).
Acestea sunt doar cateva din sfaturile pe care ni le reamintea zilnic Valeriu Popa.
Valeriu Popa a fost si este in noi si pentru noi pentru a ne ghida. Nu avea nevoie de adulare pentru ca era adevarul, autenticitatea si sinceritatea. Viata sa a fost mesajul sau.
Prezenta sa printre noi a fost o binecuvantare. In afara de sanatate, am mai invatat de la dansul sa pretuim si lucrurile misterioase, pentru ca avea o curiozitate accentuata pentru cercetarea stiintelor oculte.
A facut parte din grupul intelectualilor care practicau meditatia transcendentala. Inainte de acea perioada incepuse sa vindece boli pe care medicina le socotea incurabile, chiar daca a fost persecutat de regimul comunist, dat afara de unde lucra si ramas pe drumuri.
Adrian Paunescu a fost singurul care a avut curajul sa-l ajute publicandu-l in revista al carui redactor-sef era in vremea respectiva.
In ultima parte a vietii s-a ocupat de foarte multe stiinte adiacente vindecarii naturiste si spirituale, ca de exemplu: invatatura despre reincarnare, stiinte esoterice din Tibet, telepatia, medicina holistica, stabilirea diagnosticului pe baza modificarilor din aura umana. Increderea extraordinara in sine a fost intotdeauna o calitate a marilor personalitati.
Era inzestrat cu o vointa uriasa si neobosita si intotdeauna isi ducea lucrarea pana la capat.Cerul l-a harazit cu o energie colosala care se putea observa atat in influenta pe care o exercita asupra interlocutorilor sau auditorilor, cat si asupra pacientilor si, mai presus decat atat, chiar si asupra publicului care niciodata nu-l vazuse sau auzise, ci doar aflase de la altii despre miraculoasele sale calitati de vindecator.
Oferea ajutoare neconditionate atat prietenilor cat si pacientilor pe care-i trata, mai bine spus ii sfatuia si consulta gratis.
Va ramane ca un urias in domeniu, chiar pe plan mondial, in vindecarea spirituala. Stabilea diagnosticul pacientilor chiar si de la distanta, putand sa spuna cand a inceput boala si daca are continuitate din reîncarna rile precedente.
Ii multumim marelui „OM“ ca ne-a invatat sa traim intr-un echilibru firesc, ca ne-a invatat nutritia curata si ca ne-a invatat ce are omul mai de pret - sanatatea - care se afla in mainile fiecaruia, pentru ca dezechilibrele vin din propriul sau interior.
A plecat dintre noi la 21 mai 1997 fara sa-si vada telul atins, acela de lasa in urma o scoala plina de toate invataturile sale. Consideram ca este de datoria noastra morala, a celor care l-am cunoscut si am reusit sa invatam din stiinta sa, de a face public tot ceea ce cunoastem pentru cei ce vor sa primeasca, pentru cei ce sunt cautatori pe acest drum.
Regretam cu totii ca a murit intr-o perioada in care putea sa mai aduca mari contributii la stiintele vindecarii naturiste, la stiintele esoterice care au luat un adevarat avant dupa anul 1989.
Daca am respecta toate invataturile sale, viata noastra ar fi mai buna, mai usoara, mai frumoasa si mai plina de iubire.
SANDA STEFAN

No comments: